Produsele Simplicity sunt realizate pe comandă la cererea clientului.
Nefiind un produs prefabricat, de serie sau care se află pe stoc, produsul realizat la comandă este executat la cerința expres a ta, chiar și în cazul în care este identic cu imaginea de prezentare a acestuia. Se supun cu precădere acestei situații comenzile unde se modifică (înăltime, lătime, culoare ) iar acestea nu se pot returna.
Produsele realizate la comanda la cererea clientului NU SE POT RETURNA.
Conform Ordonantei de urgență 34/2014 Privind drepturile consumatorului Art.16 Exceptări de la dreptul de retragere – „Sunt exceptate de la dreptul de retragere prevăzut la art. 9-15 în ceea ce privește contractele la distanță și contractele în afara spațiilor comerciale următoarele:…c) furnizarea de produse confecționate după specificațiile prezentate de consumator sau personalizate în mod clar…”.
Vă rugăm să țineți cont de faptul că specificațiile fac referire la: culoare, dimensiuni, adăugare/scoatere accesorii, etc. și se transmit în scris pe mail sau în comanda efectuată.
În cazul unei excepții, în care sesizezi un defect de fabricație (pată, zgârietură, ruptură, dezlipire, etc.), acesta va fi înlocuit cu unul similar conform standardelor de calitate. Defectele se semnalează în maxim 24h de la primirea coletului.
Defectele de fabricație se referă la produsele primite cu defecte (rupt / dezlipit / tăiată / crăpată / pătată, produs descusut).
Defectele de fabricație nu se referă la particularități ale pieilor naturale/firului de bumbac: nervuri, mici diferențe de culoare, semne caracteristice si neregularități, tocmai acest lucru arată autenticitatea și calitatea din care sunt confecționate produsele.
Simplicity face toate eforturile în a prezenta cât mai bine culorile produselor prezente pe site, totuși culoarea poate să difere cu un ton datorită luminii sau a dispozitivului pe care este redată poza. Culorile prezentate sunt disponibile în limita stocului existent. Micile imperfecțiuni sau ușoarele variații de culoare sunt calități ale unui produs confecționat manual.
Produsele realizate la comandă, nu sunt produse de serie și intră în execuție la cererea expresă a clientului, fapt care atrage după sine imposibilitatea de a returna produsul. Nu ne asumăm responsabilitatea pentru informațiile transmise eronat de către client cu privire la specificațiile produsului solicitat la comandă.
In conformitate cu art. 11 din Legea 449/2003, consumatorul poate solicita în cazul lipsei conformității, în primul rând repararea produsului, iar daca repararea nu este posibilă, aducerea la conformitate se face prin înlocuire. Dacă nici repararea, nici înlocuirea nu sunt posibile se restituie contravaloarea produsului.
Returul produselor realizate la comandă se face conform legii OUG34/2014 și a Ordonanței nr 130/2000, doar în cazul unui defect de fabricație sau o neconcordanță între comanda realizată și produsul livrat.
Dacă produsul achiziționat din stoc nu te mulțumește îl poți returna în 14 zile de la momentul livrării efective a acestuia, respectiv primirea produsului de către tine. Îți recomandăm să nu folosești produsul și să ne aduci situația la cunoștință în maxim 14 zile de la livrare prin completarea formularului de retur. Orice sesizare ulterioară nu va putea fi soluționată pozitiv.
Conform O.U.G. 34/2014, art. 9 (1), Clientul are dreptul de a se retrage unilateral din contractul încheiat la distanță sau în afara spațiilor comerciale, în termen de 14 zile calendaristice de la primirea produsului, fără penalități și fără invocarea vreunui motiv; Clientul suportă costurile directe legate de returnarea produselor.
Restituirea contravalorii produselor returnate se va efectua în termen de 14 zile calendaristice conform OUG 34/2014;
În cazul în care doriți să returnați produsele, trebuie avute în vedere următoarele:
- produsele confecționate după specificațiile prezentate de consumator și/sau personalizate în mod clar nu pot fi returnate.
- contravaloarea transportului va fi suportată de cumpărător ( client )
- produsele returnate trebuie să fie noi, în aceeași stare în care au fost primite și fără urme de folosință;
- returul produselor se va face prin intermediul unei companii de curierat rapid;
Simplicity se obligă sa returneze suma achitată de client, prin tansfer bancar (în contul clientului), imediat ce toate condițiile de mai sus au fost îndeplinite, în cel mult 14 zile calendaristice de la primirea produsului.
Suma de bani restituită pentru retur nu va include și cheltuielile de transport (dacă există).
Produsele vor fi returnate la Cătălin Ungureanu PFA Jud. Suceava, Comuna Șcheia,Sat Mihoveni, Str. Lungă, NR 46 prin intermediul unei firme de curierat.
Atenție! Nu primim colete returnate cu plata ramburs. Primim doar colete pentru schimb de produse sau retur a căror plată de transport a fost efectuată de expeditor (client).
Cererile de retur sau eventuale reclamații se vor transmite la adresa de email contact@lasimplicity.ro